Interviu cu doamna Dr. Morosan Beatrice - Medic Primar Pediatru, cu competenta in ecografie generala, in cadrul Centrului de Pediatrie Aramis, Suceava
Cati pacienti v-au trecut prin mana pana acum?
Nu as putea estima, insa, cu siguranta in jur de mii de pacienti. Din anul 2004, de cand am terminat rezidentiatul, am lucrat in mai multe locuri. De aceea, cred ca s-au adunat cateva mii de pacienti.
Din experienta dvs. de medic, care sunt cele mai frecvente greseli pe care le fac mamele?
As incepe cu alimentatia si apoi medicatie de care abuzeaza. Introduc multe medicamente deodata, pana ajung in fata unui medic, incarca copiii cu medicamente “dupa ureche”.
Spre exemplu, cu antitermicele este un dezastru. La temperaturi de 37 si 38°C, le administreaza copiilor si nurofen, si paracetamol si, daca se poate, si algocalmin. Polipragmazia este o problema, nu numai la copii, dar si la adulti.
Cu antibioticele este alta discutie; din pacate, se mai dau si fara reteta si sunt administrate apoi “de capul lor”.
Ce este poligramazia?
Polipragmazia este situatia in care pacientilor li se prescriu prea multe medicamente, ceea ce ii va expune la numeroase riscuri.
Le indrumati pe mame atunci cand ajung la dvs. legat de administrarea abuziva de medicamente?
Eu le spun cum este corect, le scriu si le explic. Insa, odata ajunsi acasa, ramane la latitudinea lor ce aleg. Sunt oameni care continua cu vechile obiceiuri, pentru ca ei asta stiu, fara sa intrebe medicul sau fara sa considere parerea acestuia extrem de importanta.
Ce nu isi dau seama parintii este ca pot face mai mult rau decat bine, pe perioade indelungate. Exista si cazuri in care vin cu hepatite toxice.
Ce trebuie sa aiba in vedere o mama, cand aduce un copil pe lume?
Un copil este o raspundere si trebuie crescut cum trebuie. As plusa si pe educatie, echilibru in toate si implicarea pe toate palierele.
Care sunt beneficiile alaptarii?
Este un lucru bun atat pentru copil, cat si pentru mama. Este “alimentul preferat” de nou-nascut.
Mamele nu ar trebui sa se streseze in ceea ce priveste alaptarea, caci exista si posibilitatea sa nu se poata si nu este un capat de lume, iar solutii sunt.
Intr-adevar, alaptarea previne obezitatea, alergiile, diabetul in cazul copiilor. Si in cazul mamei, revenirea si refacerea vor fi mai rapide, poate preveni cancerul mamar si depresia post-natala.
Care este rolul tatalui? Ar trebui sa fie egal cu cel al mamei in ceea ce priveste educatia, medicamentatia?
Categoric, da. Chiar este o intrebare foarte buna si la obiect.
Din pacate, 90% dintre problemele copilului sunt cunoscute doar de mama, desi aceasta nu este singura.
Sunt cazuri in care tatii vin cu copiii la control, dar stau la telefon cu mama, caci nu cunosc mai nimic despre copiii lor.
Mai putini sunt cei care cunosc in detaliu problemele, iar acestia chiar sunt de admirat.
Ce sfat ati da parintilor, bunicilor si pentru toti cei din jurul copilului?
Sa fie echilibrati, fara exagerari si fara stres. O viata normala pentru toata lumea. Sa nu uite de deschiderea catre medic, fiecare dintre acestia, caci doar un specialist poate sti si recomanda cu exactitate ce este cel mai bine pentru copil.
Orice informatie se gaseste pe un forum, spre exemplu, caci sunt destul de comune cazurile, sunt luate ad litteram, fara a tine cont de faptul ca pacientii sunt diferiti. Acele “sfaturi” pot face mai mult rau decat bine, ceea ce va fi mai greu de corectat ulterior.
Am apreciat mereu franchetea parintilor, onestitatea si deschiderea cu care vin si pun intrebari. Aici nu este loc de eschivare, nu ne ascundem. Scopul final este sa facem bine.
Intrebati mereu profesionistii in domeniu, inainte de orice decizie!